HoraCredit
100 - 20.000 RON Suma
1 - 365 zile Perioada
Fără ipotecă, fără garanții
Solicitare rapidă și ușoară
Minim de documente necesare

Pentru un împrumut în valoare de 10.000 RON. Perioada: 180 zile. Suma totală de plată este de 23.071.4 RON. DAE Maximă: 2310.3%.

Rambursare anticipată a creditelor- Argumente pro și contra

Femeie așezată la birou

Dacă ai un credit în desfășurare, cu siguranță ai luat măcar o dată în considerare varianta de a plăti anticipat suma totală, la un anumit moment. Desigur, rambursarea anticipată este o soluție perfectă pentru a scăpa de presiunea ratelor lunare, însă este oare unica soluție de protecție a banilor tăi? Află din acest material care sunt argumentele pro și contra pentru rambursarea anticipată a creditelor, astfel încât să poți lua întotdeauna cea mai bună decizie.

Ce înseamnă rambursarea anticipată?

Atunci când obții un credit, o dată cu banii vei primi și o serie de informații despre acesta, plus actele aferente acestuia. Printre actele primite se numără contractul bancar (între tine și entitatea creditoare), dar și graficul de rambursare a creditului. Fiecare grafic are menționate câteva coloane importante, care includ valoarea ratei, a dobânzilor lunare și rata totală, cu toate comisioanele incluse.

Aceste date sunt calculate pe o întindere a creditului pe perioada de timp calculată la momentul semnării contractului, însă în contract vei vedea și o clauză care îți permite rambursarea creditului mai devreme de data stabilită. Cumva, rambursarea anticipată poate fi privită ca o plată în avans a datoriei.

Așadar rambursarea anticipată reprezintă înapoierea banilor datorați (a ratelor) mai devreme de termenul final agreat prin contract, situație în care se calculează suma totală luând în calcul și un comision pentru rambursare anticipată.

Acesta are rol de corecție, în sensul că nu se mai iau în calcul dobânzile efective lunare, ci un coeficient corectiv, care le micșorează, funcționând ca un bonus pentru faptul că rambursezi anticipat.

Fiecare operațiune bancară prezintă avantaje și dezavantaje, iar acestea ar trebui să fie cunoscute în vederea adoptării celor mai bune soluții. Dacă le discutăm separat, vom observa următoarele situații:

Aspecte pro pentru rambursarea anticipată a creditelor

Unul dintre cele mai importante avantaje ale rambursării anticipate a creditelor este faptul că te eliberezi de plata ratelor lunare. Acest lucru presupune să ai la îndemână întreaga sumă de bani, cu ajutorul căreia să poți acoperi suma împrumutată.

Un alt avantaj al rambursării anticipate este faptul că îți va crește scorul de credit, pentru că dovedești că ești un bun platnic. Dacă vei dori un alt credit, ulterior acestuia, vei observa că procedura de acordare va fi mai ușoară, tocmai pentru ți-ai îndeplinit obligațiile de plată.

Când rambursezi anticipat un credit, plătești mai puțin pentru acesta. Cu ajutorul comisionului de rambursare anticipată vei vedea că suma de plată se diminuează destul de mult, lucru care este în avantajul tău.

Un aspect foarte important este tipul creditului, pentru că în cazul creditelor mari, cu dobândă variabilă, este chiar de preferat să achiți mai repede. Dobânda variabilă fluctuează în funcție de valorile ROBOR și de inflație, așadar este indicat să te pui la adăpost și să rambursezi anticipat un credit.

Argumente contra rambursării anticipate

Odată ce ai primit o sumă de bani de la bancă, iar aceasta este împărțită în rate de o anumită valoare, pe care ți-o poți permite, este recomandat să lași lucrurile să evolueze de la sine, pentru că tu poți reinvesti banii primiți.

În plus, dacă faci un efort să plătești anticipat un credit, acesta îți poate destabiliza bugetul lunar, iar în acest fel vei ajunge să te îndatorezi din nou. Cea mai fericită situație este cea în care peste suma pe care o vei aloca creditului, mai ai un surplus care să poată acoperi traiul zilnic ulterior, până la echilibrare financiară.

Care este procedura de rambursare anticipată?

Ar trebui ca ipoteza rambursării anticipate să fie foarte atent cântărită, iar în acest sens poți cere sfatul consultanților sau poți folosi un calculator de rambursare anticipată. Astfel vei vedea câți bani poți economisi prin plata anticipată a unui credit, fie că vorbim despre plată parțială sau totală.

Plata parțială reprezintă o cotă parte din credit, iar atunci când realizezi această plată ai la îndemână două opțiuni: fie reducerea perioadei pe care se desfășoară creditul, fie micșorarea ratei și păstrarea duratei creditului. În oricare dintre cazuri însă, este important să fii atent la tipul creditului și la dobânzile plătite.

Se recomandă ca împrumuturile de nevoi personale să fie rambursate pe cât posibil anticipat în totalitate, deoarece dobânzile sunt relativ mari. În cazul altor tipuri de credite, cu valoare mare sau cu perioade mari de timp, se recomandă plata lunară a acestora (în cazul împrumutului Prima Casă este reglementat faptul că nu ai voie să plătești creditul anticipat în primii 5 ani).

Dacă te-ai hotărât să plătești anticipat un credit, atunci primul pas este acela de a contacta instituția creditoare. Dacă vorbim despre o rambursare anticipată a unui credit bancar, cel mai probabil ți se va solicita să faci o programare în agenție, în vederea recalculării costurilor creditului.

Dacă vorbim despre o rambursare anticipată a unui credit IFN, lucrurile se simplifică, deoarece acest lucru poate fi făcut mai ușor, chiar telefonic, cu ajutorul specialiștilor. Va fi nevoie să completezi o cerere de rambursare anticipată a creditului, în care va trebui să menționezi suma de plată și tipul plății - parțială sau totală.

Ulterior cererea este transmisă instituției care oferă creditul, în vederea acceptării acesteia. Acest pas este deosebit de important, deoarece prin intermediul acestei cereri practic autorizezi instituția financiară să retragă suma de bani datorată, iar fără acest document instituția nu ar avea niciun drept asupra banilor tăi.

De asemenea, este important să fii atent la recalcularea comisionului în caz de rambursare anticipată și nu uita să ai în vedere închiderea contului, dacă este necesar acest lucru.

Creditele bancare pot fi uneori dificil de stins, mai ales că dobânzile pe termen scurt sunt destul de mari. O soluție potrivită și o alternativă în acest sens este să apelezi la împrumuturi nebancare online. Vei vedea că acestea au condiții flexibile de rambursare, chiar și în ceea ce privește rambursarea anticipată a acestora.

Documentează-te cu privire la rambursarea anticipată a creditelor și fii întotdeauna atent la această opțiune atunci când soliciți un împrumut. Ea este deosebit de utilă pentru protejarea banilor tăi, deoarece îți oferă avantajul de a stinge rapid o datorie, chiar mai repede decât graficul de rambursare al acesteia, stabilit inițial.

Articole similare

Top 5 greșeli financiare de evitat până la 30 de ani
Viața de adult vine cu o mulțime de responsabilități, iar unele dintre cele mai importante sunt de o...
Tags: Educație financiară, Fond de urgențe, Asigurări, Bugete, Credite
Citește mai mult
Ghid idei și cadouri de Ziua Îndrăgostiților
Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiților cum este cunoscută la noi, se apropie cu pași repezi și par...
Tags: Ziua Îndragostiților, Valentine's Day, Sfântul Valentin, Dragobete,
Citește mai mult
Pregătiți-vă corpul și locuința pentru venirea toamnei – schimbări mici cu impact mare
Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit și zilele devin din ce în ce mai reci și scurte, este timpul...
Tags: toamna, schimbarea anotimpurilor, decor interior, culori pastelate, finanțe personale
Citește mai mult
info@moneezy.com
Intelligent Banker ApS - Brandts Passage 29, 2 - 5000 Odense C - VAT: DK32260055
Copyright © 2023 Moneezy - All Rights Reserved